Român, prins în Italia cu 2 kilograme de COCAINĂ. Cum a încercat să fugă de autorități

Publicat: 29/07/2024, 12:55
Actualizat: 29/07/2024, 13:00

Un român a fost prins în Italia cu 2kg de cocaină, după ce carabinierii au vrut să-l oprească în trafic pentru un control. Românul a forțat însă blocajul polițiștilor, iar autoritățile au pornit pe urmele lui. 

Un român a dat bătaie de cap carabinierilor, care, inițial, au vrut să-l oprească în trafic pentru un control de rutină, pe o strdă din Abruzzo, Italia. Bărbatul, ce avea asupra lui nu mai puțin de două kilograme de cocaină, s-a panicat și a încercat să scape de oamenii legii. Polițiștii au plecat imediat în urmărirea lui, însă acesta s-a oprit după scurt timp, pentru că a pierdut controlul volanului și a intrat într-o balustradă. În acel moment, românul s-a dat jos de la volan, a încercat să fugă pur și simplu, însă polițiștii l-au prins din urmă și l-au arestat.

La control, polițiștii au descoperit mașina acestuia două kilograme de cocaină,  dar și o sumă de bani, iar polițiștii cred acum că această sumă de bani a fost obținută tocmai în urma traficului de droguri. Românul era rezident în Italia. Acum, bărbatul se află în arest și își așteaptă sentința.

FOTO: Pexels

CITEȘTE ȘI:

Şeful cartelului de DROGURI Sinaloa, „El Mayo” Zambada, şi fiul lui „El Chapo” au fost arestaţi în Statele Unite

Român arestat după ce a pus pe jar trei țări scandinave. Avea asupra sa 15 kg de COCAINĂ

Traficanți de DROGURI, prinși în flagrant la București

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se confiscă pe loc. Ilegal să transporți cu mașina în România. Legea nu se discută
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”